Scandal MONSTRU în Formula 1, după ce Hamilton l-a șicanat pe Vettel, iar germanul a intrat intenționat în britanic! „Să rezolvăm problema față în față dacă e bărbat! E o rușine!” Schimb dur de replici între campionii mondiali

Scandal MONSTRU în Formula 1, după ce Hamilton l-a șicanat pe Vettel, iar germanul a intrat intenționat în britanic!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Scandal imens în Formula 1 după incidentul care a marcat Marele Premiu al Europei. Cursa de la Baku a fost întreruptă cu steagul roșu după 23 de tururi, când Sebastian Vettel a intrat în Lewis Hamilton, într-un moment în care Saftey Car-ul era pe pistă.

Aflat în spatele lui Hamilton în acel moment, Vettel s-a simțit șicanat de pilotul Mercedes, după ce acesta a frânat brus în fața sa. Germanul susține că nu a putut frâna și l-a lovit pe britanic în spate, după care, într-o manevră evident deliberată, s-a pus în paralel cu acesta și l-a lovit ușor, fără ca cele două monoposturi să sufere pagube.

Cei doi au continuat cursa, Vettel a primit o penalizare de 10 secunde (stop&go), dar chiar și așa a reușit să termine cursa înaintea lui Hamilton. Germanul de la Ferrari a încheiat Marele Premiu al Europei pe locul 4, în timp ce Hamilton s-a clasat pe locul 5.

  • Podiumul MP al Europei: 1. Daniel Ricciardo (Red Bull), 2. Valtteri Bottas (Mercedes), 3. Lance Stroll (Williams)


La final, cei doi piloți au avut un schimb dur de replici, cu Hamilton determinat să „tranșeze” disputa chiar și cu o confruntare fizică.

Ce au declarat cei doi

Lewis Hamilton: „Cu siguranță nu am frântat intenționat, ca să-l fac să intre în mine. Am procedat așa cum fac de fiecare dată. Dormea pe el și de aia nu a putut să evite contactul. Apoi, să mergi pe lângă cineva și să-l lovești este o rușine! Dacă vrea să demonstreze că e bărbat, să facă asta în afara mașini și să rezolvăm problema față în față. Dacă face asta în timp ce suntem în mașini, viața cuiva poate fi pusă în pericol. Din fericire amândoi aveam viteze mici, dar gândiți-vă ce s-ar fi putut întâmpla în altă situație. Oare ce impresie își vor face copiii care au urmărit cursa și au văzut un multiplu campion mondial care procedează așa? O penalitate de 10 secunde mi se pare mică pentru așa ceva. Nu vreau să-l văd în fața ochilor acum pentru că s-ar putea să iasă altceva”.

Sebastian Vettel: „Într-adevăr, liderul stabilește ritmul cursei, dar când a ieșit din viraj a accelerat, apoi a frânat brusc și n-am mai putut să mă opresc. Nu credeam că e genul care să facă așa ceva, dar până la urmă pare că asta s-a întâmplat. Nu sunt deloc mulțumit, dacă m-au penalizat pe mine, trebuia să fie și el penalizat. Nu am nicio problemă cu Hamilton. O să vorbesc cu el și o rezolvăm situația”

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Mircea Geoană, după exit-poll:
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×